Mica Unire sărbătorită la Sfântul Gheorghe

Pe 24 ianuarie 2019, membrii ABA împreună cu însoţitorii acestora au făcut o excursie în municipiul Sfântul Gheorghe, unde au participat la evenimentele prilejuite cu ocazia micii uniri.
Deasemeni, s-a vizitat oraşul, câteva obiective, iar excursia s-a încheiat cu servirea mesei în cadrul restaurantului „BIG MAMA”.

Spiritualitate şi natură

La mijlocul lunii mai, pe data de 13, membrii asociaţiei au fost invitaţi la Mănăstirea Valea Mare din judeţul Covasna. Evenimentul s-a dovedit a fi o îmbinare de spiritualitate, bună dispoziţie şi relaxare în aer liber. Participarea la slujbă a fost secondată de vizitarea împrejurimilor mănăstirii, spaţiul mirific şi pitoresc, unde natura se contopeşte cu spiritul uman. S-a mai vizitat şi pescăria aflată în vecinătatea mănăstirii.

8 decembrie 2017 – Filarmonica Braşov – Sala Patria

Un număr de 20 persoane (membrii ABA şi ânsoţitori), au participat la un concert de colinde, susţinut de orchestra filarmonicii Braşov.
Momentul semnificativ al acestui eveniment, a fost acela că la sfârşitul concertului, membrii ABA nevăzători au putut pipăi instrumentele muzicale.
Mulţumim pe această cale conducerii filarmonicii Braşov pentru această facilitate.

24 iunie 2016 – Vibrate! festival

Atelier muzical – Asociaţia Bastonul Alb ‘Cum vedem noi muzica’, vineri 24 iunie 2016, ora 13.00

Grup pian

În centrul Pieţei Enescu a fost amplasată pe toată durata festivalului „pianina vibrate , pictată de artiştii de la Depoul de Artă Urbană!” – donată de pianista Diana Ionescu – la care au cântat şi beneficiarii Tudorel piancentrului Rază de lumină.Irina pian

Mulţumim tuturor participanţilor!

Costi pian

Duminică, 24.04.2016

În data de 24 aprilie 2016 12 membrii ABA şi insoţitorii acestora au urmărit premiera piesei ce s-a jucat pe scena teatrului Sică alexandrescu.

 

Coordonatele spectacolului:

 

Duminică, 24.04.2016- sala mare, ora 19.00

 

D`ALE LUI NENEA IANCU

 

dramatizare de Oana Rãsuceanu după „Schiţe” de I.L. Caragiale

 

Regia: Mihai Manolescu

 

Scenografia; Luana Drãgoescu

 

Cu: Marius Cisar, Vlad Jipa, Maria Gârbovan, Ligia Stan, Marius Cordoş, George Custurã, Mirela Borş, Oana Hui, Relu Siriţeanu

 

Sâmbătă, 12 martie 2016

După ce în urmă cu câteva luni maestrul Tudor Gheorghe a susţinut un spectacol pe scena casei de cultură din Codlea, sala fiind neîncăpătoare pentru spectatorii care au dorit să îl urmărească, acesta revine pe scena Casei de Cultură din Codlea, printre admiratori numărându-se şi 20 de persoane din ABA, care l-au aplaudat doar la sfârşitul spectacolului, aşa cum îi place maestrului să se întâmple.

 

Coordonatele spectacolului:

 

Sâmbătă 12 Martie 2016, ora 18.00 Casa de culturã Codlea

 

Maestrul Tudor Gheorghe – spectacolul “Declaraţie de dragoste”, pe versuri de Adrian Păunescu.

 

 

Joi 10.03.2016

După cum am spus, ziua de joi este rezervată filarmonicii. Aşa a fost şi în 10 martie 2016, când 10 persoane din ABA au fost prezente în sala Patria unde s-au delectat ascultând muzică latino.

 

Coordonatele concertului:

 

Joi, 10 Martie, ora 19 – Sala Patria

 

CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR

 

Dirijor: RAMIRO ARISTA

 

În program: SEARĂ -SUD – AMERICANĂ.

 

 

5 Martie 2016 – Aniversarea zilei femeii în ABA

Un număr de aproximativ 20 de persoane au sărbătorit ziua de 8 martie, într-un local de pe strada Republicii, printre invitaţi fiind doamnele şi domnişoarele din ABA. Pentru ca seara să se încheie în aceeaşi notă relaxantă, am urmărit şi o piesă de teatru, cu un titlu sugestiv.

 

Coordonatele spectacolului:

 

Sâmbătă, 05.03.2016 – sala mare, ora 19.00

 

FANTEZIILE SEXUALE ALE SOTULUI MEU APROAPE CA M-AU ÎNNEBUNIT de John Tobias

 

Cu: Mihai Bica, Gabriela Butuc, Demis Muraru, Viorica Geanta Chelbea, Madalin Mandin.

STRÃINI ÎN NOAPTE

20160301_204929

20160301_204803 20160301_204419

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum se putea celebra mai frumos ziua de 1 martie, vestirea primãverii, decât invitând doamnele şi domnişoarele să urmărească o frumoasã comedie romantică, ce s-a jucat pe scena Casei de cultură din Codlea.

 

Coordonatele spectacolului:

 

Marţi 1 Martie 2016, ora 18.30 Casa de culturã Codlea

 

STRĂINI ÎN NOAPTE de Eric Assous

 

Traducere: Radu Beligan, Liviu Dorneanu

 

Regia: Radu Beligan

 

Cu: Florin Piersic şi Medeea Marinescu