În prag de sărbători, când toată lumea e prinsă în febra cumpărăturilor, a pregătirilor de tot felul, un număr de 67 de oameni frumoşi la suflet au ales să răspundă invitaţiei noastre de a participa la cea de-a 15-a ediţie a Cinei pe întuneric.
Mai exact, miercuri, 21 decembrie 2022, ora 18, tot la Dean’s Irish Pub & Gril, unii poate pentru prima dată, au testat două ore din viaţa unui nevăzător, realizând cât este de importantă pentru om, vederea. După ce atmosfera s-a mai destins, s-au cântat colinde, iar surpriza serii a fost apariţia lui Moş Crăciun, care a împărţit daruri atât voluntarilor care ne-au fost alături, cât şi participanţilor din sală. Moşul a dăruit mai multe invitaţii de 2 persoane la cinele următoare, precum şi invitaţii la şedinţe de masaj.
Scopul evenimentului, ca de obicei, este de a arăta persoanelor tipice că nevăzătorii au potenţial, că au drepturi egale la viaţa socialăşi să le comunice dorinţa de integrare, incluziune şi nevoia de empatie din partea societăţii.
Mulţumim invitaţilor pentru participare şi nu în ultimul rând gazdei noastre!