Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni constituie un prilej care reunește atât reprezentanți ai mediului academic, cât și persoane din publicul larg, doritoare să ia contact cu specificul activității de cercetare, prezentată într-o manieră accesibilă. Evenimentul are caracter internațional și se desfășoară anual în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, în Ultima zi de vineri a lunii septembrie.
În data de 30 septembrie, anul curent, la Institutul de cercetare dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov au fost organizate activități prilejuite de evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni. La activități au luat parte și trei membri ai Asociației Bastonul Alb, Elena Dumitru, Costi Marchidan și Bogdan Suciu, însoțiți, in regim de voluntariat, de doamna Karin Megheşan. Aceștia au interacționat cu studenții și cu ceilalți participanți la eveniment, luând contact cu rezultatele muncii depuse de aceștia și prezentate sub forma unor expoziții, ce au putut fi explorate tactil, totodată, a fost un prilej de a întâlni vechi prieteni și parteneri de activitate.
De asemenea, la invitația doamnei Lect. Univ. Dr. Mihaela Gotea, cadru didactic al Facultății de sociologie și științele Comunicării, secția asistentă socială, membri Asociației au susținut o activitate de informare și conștientizare cu privire la aspecte specifice dizabilității vizuale.
Concret, studenții din cadrul facultății amintite anterior, au amenajat un traseu presărat cu diferite obstacole și repere care imitau o rută pe care se deplasează o persoană nevăzătoare. Cei doritori, În principal copii și părinti ai acestora, dar nu numai, au parcurs acest traseu, legați la ochi, folosind un baston alb și fiind îndrumați de ghizi nevăzători, aceștia le-au vorbit invitaților despre modalitatea de utilizare a bastonului alb, precum și despre maniera în care pot ghida eficient o persoană nevăzătoare. De asemenea, membrii Asociației Bastonul Alb au vorbit despre specificul organizației pe care o reprezintă, despre activitățile realizate, precum și despre experiente și provocări întâmpinate de persoanele nevăzătoare, vizitatorii au avut ocazia să ia contact, pentru prima dată, cu o carte scrisă în alfabetul Braille.
A fost o experiența frumoasă, interactivă, momentele de prezentare și ghidaj fiind acompaniate de secvențe artistice, sub forma unor piese muzicale interpretate de doamna Elena Dumitru.
Mulțumiri doamnei Mihaela Gotea pentru invitație, precum și doamnei Karin Megheşan și studenților de la Facultatea de sociologie și științele Comunicării, Secția asistență socială, pentru tot sprijinul acordat. Facem aprecierea că astfel de activități sunt foarte binevenite și creează premise favorabile în sensul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. A fost o bucurie participarea la evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni și așteptăm cu drag să ne întâlnim și la viitoare activități.
Mulțumim!